ScoaladeAntreprenoriat

Tot ce trebuie sa stii despre deschiderea unui centru SPA

SPA

Deschiderea unui centrul SPA este o afacere cu potential ridicat, care presupune o investitie initiala considerabila si o strategie buna de promovare. In medie, un business in acest domeniu genereaza profit dupa doi ani de activitate, marja de profit operational fiind de aproximativ 15%. Daca vrei sa incepi o astfel de afacere, trebuie sa stabilesti cum anume iti vei investi banii si timpul pentru a obtine rezultatul dorit. In acest sens, iti oferim cateva informatii utile despre: stabilirea conceptului unui centru SPA, serviciile de baza, cum trebuie realizata amenajarea spatiului si care este, de regula, investitia initiala.

Stabilirea conceptului

Inainte de a stabili conceptul afacerii tale, este nevoie sa realizezi o cercetare de piata, adica sa afli cine sunt potentialii clienti (varsta, sex, ocupatie, venit, date demografice, asteptari si preferinte etc.) si principalii concurenti (celelalte centre SPA din zona). Incearca sa te diferentiezi de competitie prin crearea unui spatiu unic, care sa raspunda cat mai bine asteptarilor si cerintelor viitorilor clienti.

In functie de amplasare, servicii oferite si concept, centrele SPA sunt de 5 tipuri: day/city SPA, SPA medical, SPA hotelier, destination SPA, Real Estate living SPA. Cele mai comune sunt day SPA (amplasat in oras), cel medical si cel hotelier. In cazul unui SPA hotelier, acesta are potentialul de a atrage 20%-30% dintre clientii hotelului, daca este integrat in oferta.

Amenajare si servicii

Este important ca persoana care realizeaza planurile de amenajare sa inteleaga obiectivul business-ului. Dr. Stefan Jianu de la BaliSPA considera ca este de preferat ca amenajarea unui centru SPA din Romania sa fie realizata de catre profesionisti din strainatate. Pe langa crearea unei ambiante relaxante, trebuie ca echipamentele sa fie alese cu grija, in mod deosebit cele pentru hidroterapie. Acestea trebuie sa corespunda normelor europene, sa aiba un termen de garantie mare si sa se igienizeze rapid.

Serviciile de baza din centrele SPA sunt terapiile cu apa fierbinte sau rece, baile cu abur, tratamentele faciale, impachetarile corporale, masajele etc. Alte servicii potrivite sunt terapiile wellness, serviciile medicale, procedurile de infrumusetare, meniurile cu mancare sanatoasa.

Alegerea corecta a personalului este esentiala pentru buna functionare a centrului. Spre exemplu, terapeutii trebuie sa fie recrutati din randul asistentelor medicale si al kinetoterapeutilor, iar in primele luni sunt necesare traininguri pentru folosirea aparaturii si echipamentelor. Totodata, este necesar sa investesti si in pregatirea specifica (vanzari, comunicare, marketing) a personalului auxiliar.

Investitia initiala

Conform MondoSPA, amenajarea unui astfel de centru poate costa intre 1.000 euro/mp si 2.000 euro/mp, iar o singura camera de SPA are, in medie, 12 mp.

In functie de concept, pozitionare si valoarea reala a pachetelor oferite, strategia de marketing pentru un centru SPA ar trebui sa reprezinte, in prima luna de activitate, 20%-25% din buget. In lunile urmatoare, bugetul de marketing poate varia intre 10%-15% din cifra de afaceri lunara.

In urma unei simulari realizate pentru un centru SPA cu zece camere, o suprafata de 400 mp si 15-20 de angajati (terapeuti), s-a ajuns la concluzia ca se pot obtine venituri de pana la 160.000 euro/luna. In cazul unui grad de ocupare de 25%, veniturile lunare sunt de 40.000 euro.

Daca te intereseaza subiectul deschiderii unui centru SPA, gasesti informatii utile (articole de specialitate, firme de consultanta, distribuitori, cursuri etc.) la adresa DespreSPA.ro, iar aici afli cate ceva despre cadrul legal al firmelor care desfasoara activitatea de intretinere corporala (CAEN 9604). Pentru a fi la curent cu tendintele din acest domeniu, acceseaza SPAmagazin.ro.

About the author

Acest site dedicat oamenilor intreprinzatori a aparut din pasiune pentru antreprenoriat si cu ajutorul unui proiect european la care Asociatia Travel Focus a fost partener. Ne propunem ca inclusiv dupa finalizarea proiectului sa-l dezvoltam si sa il transformam intr-un portal de interes, cu informatii utile pentru oamenii de afaceri, dar mai ales pentru cei la inceput de drum, dornici sa se lanseze in afaceri.

Related

JOIN THE DISCUSSION