ScoaladeAntreprenoriat

Salad Box – brandul 100% romanesc care concureaza cu KFC si McDonald’s

Salata, foto Anna Shkolnaya

Brandul Salad Box a luat nastere din pasiunea pentru mancarea sanatoasa, iar an de an afacerea a crescut vertiginos, ajungand in 2016 sa fie al treilea cel mai mare lant de restaurante cu servire rapida din Romania, dupa McDonald’s si KFC.

Salad Box, primul concept de restaurant specializat in salate din Romania, exista deja pe piata de aproape 5 ani si a ajuns sa aiba peste 40 de unitati in Romania, Ungaria, Germania sau Algeria; in viitor dorindu-se extinderea si pe piata din SUA.

Totul a inceput din dorinta fondatorului, Dan Isai, de a promova un stil de viata sanatos, oferind oamenilor ingrediente proaspete care sa asigure diversitatea unei mese. Principala misiune a firmei este aceea de a crea mancare sanatoasa, la preturi accesibile, ingredientele alese pentru realizarea produselor fiind atent alese. Meniul Salad Box include salate, supe crema sau fresh-uri. Exista salate gata preparate sau iti poti alege tu singur ingredientele pe care le vrei in salata ta.

Dan Isai spune ca succesul pe termen lung al unui business tine de valorile pe care a fost construita fundatia acestuia, iar fundatia Salad Box a fost cladita pe 4 valori: integritate, fidelitate, claritate si transparenta.

Exista restaurante Salad Box in orase ca Bucuresti, Cluj-Napoca, Brasov, Constanta sau Iasi; business-ul concentrandu-se in principal pe cladiri de birouri si pe mall-uri, acestea aducand cele mai mari profituri. Ordinea profitabilitatii este urmatoarea: mall-uri, cladiri de birouri iar apoi spatiile stradale.

In anul 2015, Salad Box a avut o cifra de afaceri de 14 milioane de euro, iar pentru anul trecut se estimeaza ca rulajul a fost de 20-22 milioane de euro, marja de profit fiind de circa 10% in Romania.

Dan Isai este de parere ca pentru a face fata concurentei, restaurantele trebuie sa investeaza in brand si sa nu se mai gandeasca la o recuperare rapida a investitiei:

“Sunt multi operatori pe piata, dar in 2-3 ani vor ramane doar cei care incep sa investeasca in brand pe termen lung si nu se gandesc la imediata recuperare a investitiei. Daca nu ai o strategie pe termen lung, iesi din piata. De asemenea, cred ca vor ramane pe piata doar lanturile mari de restaurante. Am vazut acest trend in alte tari si cred ca va veni si in Romania aceasta schimbare”.

*Sursa: Anna Shkolnaya / Shutterstock.com

About the author

Acest site dedicat oamenilor intreprinzatori a aparut din pasiune pentru antreprenoriat si cu ajutorul unui proiect european la care Asociatia Travel Focus a fost partener. Ne propunem ca inclusiv dupa finalizarea proiectului sa-l dezvoltam si sa il transformam intr-un portal de interes, cu informatii utile pentru oamenii de afaceri, dar mai ales pentru cei la inceput de drum, dornici sa se lanseze in afaceri.

Related

JOIN THE DISCUSSION