ScoaladeAntreprenoriat

Daca firma ta are datorii, dar indeplinesti aceste conditii, poti fi scutit de penalitatile de intarziere

datorii

Potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta publicat de Ministerul Finantelor Publice, companiile care au inregistrat datorii la bugetul de stat la data de 30 septembrie 2015 vor fi scutite de penalitatile de intarziere aferente daca indeplinesc anumite conditii.

Pe scurt, acestea trebuie sa achite obligatiile principale de plata pana la data de 31 martie 2016, iar dobanzile aferente trebuie sa fie achitate pana la data de 30 iunie 2016.

Prin proiectul de act normativ, Guvernul cere firmelor care vor sa fie scutite de penalitati sa stinga eventualele dobanzi, calculate pana la data achitarii obligatiilor de plata principale, pana la termenul de plata stabilit de Codul de procedura fiscala.

Totodata, conform Wall-street.ro, contribuabilii trebuie sa achite datoriile principale curente, pana la momentul depunerii cererii de anulare a penalitatilor, cu termene de plata intre 1 octombrie 2015 si 31 martie 2016. Pana la momentul inregistrarii cererii de anulare a penalitatilor, care se poate face cel tarziu la 30 iunie 2016, companiile trebuie sa depuna toate declaratiile fiscale.

Prin aceasta ordonanta de urgenta se urmareste anularea penalitatilor de intarziere atat pentru firmele care inregistreaza datorii la data de 30 septembrie 2015, cat si pentru cele care vor inregistra datorii ulterior acestei date.

Companiile care nu pot beneficia de aceasta facilitate fiscala sunt cele aflate in insolventa si cele care au datorii bugetare provenite din obligatii de plata ale unor redevente, chirii sau dividende, cu exceptia redeventelor miniere sau petroliere si a celor rezultate din contracte de concesiune, arenda si alte contracte de exploatare eficienta a terenurilor cu destinatie agricola, incheiate de Agentia Domeniilor Statului.

Firmele care au datorii la bugetul de stat sau la bugetele locale si fie nu pot achita obligatiile principale pana in martie, fie nu indeplinesc cerintele pentru a fi beneficiari (mentionate anterior), vor plati in continuare dobanzi si penalitati sau majorari de intarziere. In ceea ce priveste penalitatile de intarziere, acestea sunt calculate procentual din valoarea obligatiei principale, luandu-se in considerare si intarzierea la plata fata de data scadenta.

Guvernul Romaniei urmareste, prin intermediul acestui proiect fiscal, sa maximizeze incasarilor bugetare si sa stimuleze mediului economic, determinand debitorilor sa achite de buna voie obligatiile de plata restante la buget.

Poti afla mai multe detalii despre ordonanta de urgenta accesand acest link.

About the author

Acest site dedicat oamenilor intreprinzatori a aparut din pasiune pentru antreprenoriat si cu ajutorul unui proiect european la care Asociatia Travel Focus a fost partener. Ne propunem ca inclusiv dupa finalizarea proiectului sa-l dezvoltam si sa il transformam intr-un portal de interes, cu informatii utile pentru oamenii de afaceri, dar mai ales pentru cei la inceput de drum, dornici sa se lanseze in afaceri.

Related

JOIN THE DISCUSSION