ScoaladeAntreprenoriat

Ce trebuie sa faci ca sa devii make-up artist?

make-up

Intr-o societate preocupata din ce in ce mai mult de imagine, machiajul profesionist a devenit o necesitate in special pentru persoanele publice, dar si pentru cei care participa la evenimente mondele sau sociale. Din acest motiv, cererea pentru serviciile unui make-up artist este in continua crestere in Romania.

Pe langa dinamica pozitiva a pietei, exista si alte motive pentru care ocupatia de machior profesionist este o buna oportunitate de afacere la momentul actual. In primul rand, nu sunt necesare investitii majore in acest sens, intrucat nu este nevoie de un sediu propriu, cu amenajari speciale. In al doilea rand, aceasta poate reprezenta o ocupatie secundara, de weekend, fara sa necesite renuntarea la jobul actual.

Daca vrei sa pornesti o afacere ca make-up artist, acestea sunt etapele esentiale de parcurs:

  1. Urmeaza cursuri de make-up

Pentru a obtine autorizatie sa profesezi in acest domeniu si pentru a avea clienti, este nevoie sa obtii acreditare. Acest lucru il poti face investind in cursuri de make-up care ofera diplome recunoscute. Pentru a-ti face o idee despre durata si preturile unor astfel de cursuri, arunca o privire aici, aici si aici. Oferta scolilor de make-up este vasta si diversificata, asa ca ai de unde alege.

  1. Infiinteaza un PFA

Pentru a deveni Persoana Fizica Autorizata, trebuie sa fii major si sa detii o diploma acreditata (despre care am vorbit mai sus). Aici poti afla mai multe despre conditiile de inregistrare PFA si despre legislatia specifica.

  1. Efectueaza munca de voluntariat

In acest domeniu, daca vrei ca oamenii sa auda de tine, va trebui sa faci munca de voluntariat. Poti incepe prin a-ti oferi serviciile prietenilor la ocazii speciale (nunti, botezuri sau alte evenimente in familie) si, cand devii mai sigur pe abilitatile tale, poti face un parteneriat cu un salon de infrumusetare sau cu un magazin de cosmetice, unde sa machiezi pe loc clientele interesate.

Cel mai important lucru in aceasta etapa este sa fotografiezi tot ceea ce faci, pentru a putea realiza un portofoliu de prezentare. Totodata, este bine ca voluntariatul sa dureze minim 3 luni.

  1. Promoveaza-ti serviciile

Cu portofoliul pus la punct, poti incepe sa contactezi diferite persoane pentru a le oferi serviciile tale. Spre exemplu, te poti asocia cu o firma de organizare de evenimente sau cu un magazin de rochii de mireasa care sa te recomande clientilor. De asemenea, trebuie sa fii prezent pe internet: site-ul oficial si pagina de Facebook sunt esentiale, iar anunturile prin intermediul retelelor sociale, forumurilor si blogurilor sunt de dorit. Intr-un final, cea mai buna forma de promovare este calitatea serviciilor oferite, care ii poate transforma pe clientii tai multumiti in adevarati ambasadori ai afacerii tale.

Pe scurt, ai nevoie sa urmezi cursuri de certificare in make-up, sa infiintezi un PFA, sa faci voluntariat pentru a-ti dezvolta un portofoliu si pentru a-ti crea relatii, sa te promovezi pe internet (prin intermediul unui site si/sau a unei pagini de Facebook).

Este o afacere care cere timp, pasiune si dedicare, asa ca asigura-te ca motivatiile tale depasesc sfera financiara.

About the author

Acest site dedicat oamenilor intreprinzatori a aparut din pasiune pentru antreprenoriat si cu ajutorul unui proiect european la care Asociatia Travel Focus a fost partener. Ne propunem ca inclusiv dupa finalizarea proiectului sa-l dezvoltam si sa il transformam intr-un portal de interes, cu informatii utile pentru oamenii de afaceri, dar mai ales pentru cei la inceput de drum, dornici sa se lanseze in afaceri.

Related

JOIN THE DISCUSSION