ScoaladeAntreprenoriat

Afacerea neobisnuita a unei tinere de 23 de ani: primul salon mobil de machiaj

O tanara de 23 de ani din Braila a investit intr-o idee de afacere mai putin conventionala pe piata de make-up si beauty din Romania. Ea a decis sa deschida primul salon mobil de machiaj din tara, dupa ce a abandonat proiectul unui salon de infrumusetare fix. Ideea i-a venit in luna februarie a anului trecut si s-a dezvoltat in timp, tanara din Braila ajungand sa lucreze in proiecte importante, precum gala “Cel mai bun hairstylist din Romania”.

Salonul mobil de machiaj se bucura de 10-15 cliente pe zi in weekend, atunci cand se organizeaza nunti sau alte petreceri, iar in timpul saptamanii, tanara antreprenoare are si cate 20 de programari pe zi, in special pentru servicii de cosmetica si pensat.

De la deschiderea salonului mobil si pana in prezent, ea a machiat 150 de cliente, cele mai multe din orasul sau natal, Braila, dar si din Bucuresti, Constanta, Sibiu, Brasov sau Bacau.

Investitia initiala

Investitia in salonul mobil a fost de 10.000 de euro. Cei mai multi bani au mers catre achizitionarea unei dube, ,,salonul mobil’’, dar si dotarea sa cu leduri, baie cu apa rece si calda si toaleta.

De asemenea, in afara de cei 10.000 de euro, tanara antreprenoare a mai investiti si in produsele din trusa de machiaj, care, pana in prezent, contine produse in valoare de aproximativ 9000 de euro. De altfel, investitia in produsele de machiaj este constanta, deoarece calitatea produselor contribuie la un rezultat final satisfacator pentru clientele sale : lunar, antreprenoarea cheltuie aproximativ 800 de lei pe gene false, dischete demachiante si lotiuni tonice si alti 500 de lei pentru produsele de machiaj. Pentru o sesiune de machiaj se folosesc minimum 15 produse.

Cat se castiga intr-o astfel de afacere

Profitul dintr-o astfel de afacere poate fi destul de mare, insa dezavantajul infiintarii unei astfel de business este ca acesta nu este constant. Asta pentru ca cele mai multe solicitari din partea clientilor vin, de obicei, in sezonul nuntilor, in lunile de primavara si vara.

Castigurile in lunile cele mai aglomerate pot ajunge si la 8000 de ron, dar exista si perioade in care profitul nu este mai mare de 2500-3000 de ron pe luna.

Salonul mobil de machiaj este o afacere inovatoare, din care puteti obtine un profit destul de mare, dar, in acelasi timp, este un business in care, daca nu investesti constant, atat in produse, cat si in promovare, poate genera si pierderi.

About the author

Acest site dedicat oamenilor intreprinzatori a aparut din pasiune pentru antreprenoriat si cu ajutorul unui proiect european la care Asociatia Travel Focus a fost partener. Ne propunem ca inclusiv dupa finalizarea proiectului sa-l dezvoltam si sa il transformam intr-un portal de interes, cu informatii utile pentru oamenii de afaceri, dar mai ales pentru cei la inceput de drum, dornici sa se lanseze in afaceri.

Related

JOIN THE DISCUSSION